Am invitat-o pe Alessia sa ne povesteasca despre experienta ei ca studenta acolo, despre emotia acestui pas, despre acomodare si teza finala, precum si despre locuri preferate din Paris sau din Bucuresti, despre moda si stil personal. 

“Am aplicat si tin minte dimineata in care mi-a venit scrisoarea ca am fost acceptata si am fost acceptata si cu bursa. Am crezut ca este spam”, isi aminteste ea despre momentul in care a aflat ca a intrat la facultate. Arta a fost parte din viata ei de cand era mica, iar primele amintiri o poarta in podul casei in care a copilarit, alaturi de parintii ei, Amalia Nastase si Ilie Nastase. Era un loc amenajat cu si pentru arta, unde se desfasurau lectiile ei de pictura.

“Matematica, stiinta sau geografia nu ma pasionau atat de mult cat ma pasiona ora de arta si de-aia am zis sa urmez ceva care ma face fericita si care imi si place. In clasa a 12-a, a aplicat la Parsons Paris, o universitate si un univers din care si-a dorit sa faca parte. Am intrebat-o ce i-a fost sau i-ar fi fost de ajutor si daca are o recomandare care poate inspira pe cineva care termina liceul acum. Mi-a povestit cum parerile oamenilor din exterior, care puneau sub semnul intrebarii arta ca meserie adevarata sau sansa de reusita, tinand cont de rata de acceptare a scolii, au pus pe ea multa presiune. Din fericire, a avut parte si de mult sprijin, iar mama ei pare sa fi fost cel mai mare suporter. “Cred ca un sfat ar fi sa asculti oamenii care au incredere in tine, cu care poti discuta si cu care poti avea o conversatie adevarata si constructiva (…) Eu am crezut foarte mult in acei oameni, dar si in mama. Si cred ca am crezut mai mult in ea si de-aia a iesit bine.”

Acomodarea la o scoala de arta din afara

Fie ca e vorba de un cartier nou, de un alt oras sau de o alta tara, orice mutare de acasa e urmata de o perioada de acomodare, cu mult consum emotional, chiar si-atunci cand locul este unul fermecator cum e Parisul. Am fost curioasa cum a simtit ea schimbarea.“Ce m-a ajutat cel mai mult a fost aceasta dorinta de a pleca si de a descoperi ceva nou. Pentru ca tatal meu a jucat tenis acolo si a locuit in jur de 15 ani, mereu imi povestea ca este cel mai frumos oras. Si mama la fel. Practic, pentru mine, Parisul a fost a doua casa, eu m-am si nascut acolo si cred ca mi-a fost mai usor sa ma mut. In schimb, nu cred ca reuseam atat de usor daca nu aveam suportul emotional din partea mamei mele si suportul financiar, pentru care le sunt foarte recunoscatoare.”

Deoarece, in primul an, studentii exploreaza discipline foarte diverse, colegii incep sa urmeze mai multe cursuri impreuna abia din al doilea an. Atunci a simtit ca s-a acomodat cu adevarat si ca e parte dintr-un grup cu care impartasea pasiuni comune: “Si de-acolo s-au format si relatii si ma simteam si mult mai confortabil la scoala, pentru ca aveam cu cine sa vorbesc, aveam cu cine sa ies”.

Pregatirea pentru absolvire

Isi aminteste ca a intrigat-o perspectiva de a crea mai intai pentru tine si abia apoi pentru public: “Prima data, cand am intrat la facultate, nu intelegeam ce inseamna. Cum sa nu ma gandesc si la public, pentru ca eu, practic, ma gandesc mult mai mult la el?” se intreba ea. Simte ca a inteles pe deplin sensul in ultimul an de studii, cand a lucrat pentru teza de licenta.

Proiectul ei a pornit de la o tema personala, insomnia cu care se confrunta. Cand a dat, din intamplare, peste cartea lui Stephen King, Insomnia, varianta in franceza, si-a spus ca e un semn prea mare si s-a apucat de treaba: cercetare, eseu, instalatia finala. “A fost prima oara in patru ani cand chiar am facut ceva despre mine.”

Instalatia ei, intitulata Clinical Chaos, a fost construita dintr-un cadru de pat imens, sudat special pentru proiect, deasupra caruia era o sculptura mobila, compusa din obiecte diverse, dintre care unele o ajutau sa adoarma, chiar daca avea parte de un somn superficial, si celelalte, dimpotriva, o tineau treaza. Instalatia a fost prezentata, pentru cateva zile, la Galerie Au Roi, intr-o expozitie colectiva, alaturi de lucrarile colegilor.

Aceasta nu a fost prima ei expozitie. Alessia a mai avut un vernisaj la Bucuresti, inainte sa aplice la facultate. Lucrarile de atunci, de la serigrafie, la sculptura si instalatie, au avut ca punct de pornire sportul practicat de tatal ei, iar focusul ales a fost tenisul ca miscare.

Locuri preferate din Paris si Bucuresti

Ramanem in zona expozitiilor, de aceasta data a celor vizitate in timpul liber. Pentru ea, Bourse du Commerce reprezinta locul din Paris, care gazduieste constant expozitii impresionante, iar, printre ele, un loc special il ocupa expozitia To Breathe – Constellation (2024), semnata de Kimsooja.

“Kimsooja a facut o instalatie imensa. A acoperit tot Bourse du Commerce cu oglinzi. Cand am intrat, mi s-a parut ca nu mai aveam nevoie de telefon si de lumea de afara. Eram, pur si simplu, eu cu instalatia. Intr-adevar, am vazut si foarte multi oameni care isi foloseau telefoanele si isi faceau poze, dar si foarte multi oameni care atingeau instalatia si se conectau cu ea. Si lucrul asta mi s-a parut foarte puternic, mai ales in ziua de azi, cand tot ce conteaza este telefonul.”

Aflat in renovare, asa cum e tot Centrul Pompidou, Atelierul Brancusi reprezinta un alt loc drag ei, unde mergea cand ii era dor de casa. “Era foarte frumos si ma simteam foarte privilegiata ca puteam sa ma duc acolo si sa stau cat voiam eu.”

“In primul rand, cartierul meu preferat este Le Marais. Acolo se strang oamenii tineri, creativi si simt ca este inima Parisului, cum ar veni. Nu locuiesc acolo, dar merg in fiecare weekend cu prietenii la cafenea, ne plimbam, radem, glumim. Sunt foarte multe show-uri live. (…) Daca ar fi sa zic un restaurant sau loc unde as manca, orice braserie din Paris este buna. Aproape de casa, este un loc foarte bun cu burgeri. Mereu ma duc acolo. Se numeste Ferdi. Imi mai place L’Entrecote, care este, cred, cel mai viral loc din Paris. Acolo am fost prima data cu mama, cand am ajuns in Paris, si e o amintire frumoasa.”

Locurile dragi din Bucuresti sunt cele in care s-au cuibarit cel mai bine amintirile copilariei. Printre ele, prima casa in care a locuit, primul ei acasa, Parcul Kisselef sau restaurantul Paul din Dorobanti, unde obisnuia sa mearga cu tatal ei. “Mereu cand ma duc acolo, am un flashback din copilarie.”

Moda & stil personal

Conversatia noastra a trecut la moda, o lume conectata cu arta si am ajuns la concluzia ca, daca unii pun punct si altii, semnul intrebarii la expresia “moda este arta”, noi suntem de partea primei baricade. De aici, am trecut la stilul ei vestimentar: “Astazi, ar fi foarte mult despre mama si despre cum se imbraca ea cand era de varsta mea. Acum cativa ani, probabil ca as fi spus ca ma uitam la trenduri si era ceva superficial.” Jachetele din piele si trench-coat-urile sunt printre piesele care ii plac foarte mult. Mi-a povestit ca majoritatea garderobei ei e compusa din haine purtate in trecut de mama ei, din lucruri gasite in second-hand-uri sau articole pe care le are de mai multi ani si ca obisnuieste sa isi cumpere doar lucruri care ii plac foarte mult. Intr-o lume a fast-fashion-ului, apreciaza si incurajeaza obiceiul care pare a avea o amploare din ce in ce mai mare printre tineri de a cauta obiecte vintage si de a merge in second-hand-uri.

La varsta de 22 de ani, Alessia e inca la inceput de drum. Isi doreste ca arta sa ramana parte din viata ei si i-ar placea ca pe viitor sa exploreze mai mult zona de instalatii, unde se simte cel mai bine. Sensibilitatea ei aparte, increderea si experienta castigate in anii de studiu sunt un GPS bun pentru ce va urma.

Fotografii: Andreea Macri

The post Alessia Nastase. From Parsons with love. appeared first on Petocuri.

Fiecare proiect la inceput de drum are deja o poveste. Daca ea nu ar fi, nu s-ar mai povesti. Ne-am dorit sa o aflam pe cea a Dianei, asa ca am invitat-o sa ne raspunda la cateva intrebari despre drumul de la idee pana la Magia Zanelor de azi.

Spune-mi cateva cuvinte despre tine: ce ai studiat, ce pasiuni ai, ce lucruri din viata de zi cu zi te bucura.

Sunt o fire creativa si imi place sa explorez tot ce inseamna viata. Am studiat marketing si business, iar inca din timpul facultatii am fost fascinata de antreprenoriat, sau, mai degraba, de ideea de a putea aduce o schimbare in vietile oamenilor.

Imi place sa calatoresc si sa descopar culturi noi, sa petrec timpul cu prietenii si familia. Nimic nu ma relaxeaza mai mult decat o cafea bauta afara, la soare, in timp ce ma bucur de o conversatie placuta.

Ce anume te-a inspirat sa gandesti un concept pentru copii si cum a aparut ideea de a incepe cu niste usi simpatice catre casele zanelor?

Ideea a venit din dorinta de a aduce un element de magie si bucurie in viata copiilor si a familiilor lor, care sa fie prezent permanent. Am observat fascinatia copiilor pentru povesti si lumi imaginare cand vine vorba de Mos Craciun, Zana Maseluta sau Iepurasul, asa ca am dorit sa creez ceva magic, care sa nu fie prezent doar o data pe an, ci care sa stimuleze imaginatia si sa promoveze invatarea constant, intr-un mod distractiv si magic. Usile simpatice catre casele zanelor au aparut ca o modalitate de a transforma rutina zilnica intr-o aventura magica.

Cum a fost drumul de la idee la proiectul lansat online, Magia Zanelor (Instagram @magia_zanelor)?

Drumul a fost plin de provocari si de momente de bucurie. Am investit mult timp si energie in dezvoltarea conceptului, testarea produsului si construirea unei prezente online. Recent, am reusit sa transform ideea in realitate si sa lansez proiectul online, aducand magia in vietile copiilor si a familiilor lor.

Cum Magia Zanelor exploreaza ideea de parenting cu un strop de magie, ma intrebam ce consideri ca a adus magie in copilaria ta?

In copilaria mea, magia a fost adusa de momentele simple si pline de bucurie. Am avut parte de povesti spuse cu pasiune de parinti sau bunici, care ma transportau in lumi fantastice si imi stimulau imaginatia. Jocurile si aventurile alaturi de prieteni, cand ne pierdeam in lumi imaginare si aveam propriile reguli, aduceau o atmosfera magica in fiecare zi.

Ce i-ai raspunde azi unui copil care te intreaba daca mai crezi in magie? Dar unui adult?

Unui copil care ma intreaba daca mai cred in magie, i-as raspunde cu siguranta „Da!”. Pentru ca magia exista in fiecare zi, in fiecare moment de uimire si de descoperire a lumii din jurul nostru. Unui adult care ma intreaba acelasi lucru, i-as spune ca magia este inteleasa diferit de fiecare persoana, dar ca frumusetea si misterul lumii raman la fel de reale, indiferent de varsta.

Iti doresti ca, pe viitor, Magia Zanelor sa ia si alte forme de produse sau inca nu te-ai gandit la acest pas?

Imi doresc ca Magia Zanelor sa continue sa inspire si sa aduca bucurie in vietile copiilor si a familiilor lor. Vreau sa explorez si alte forme de produse care sa completeze experienta magiei si sa incurajeze imaginatia si invatarea creativa. Desi sunt deschisa la noi provocari si oportunitati, momentan ma concentrez pe imbunatatirea continua a produsului principal, usa fermecata, si pe extinderea prezentei in online pentru a ajunge la cat mai multi copii si parinti.

Fotografii: Ioana Lovin / Petocuri.ro

The post Magia Zanelor de dupa usa fermecata appeared first on Petocuri.

Pentru foarte multi oameni, parfumul este legat de o amintire sau de o emotie. Care este acea amintire din copilarie legata de un anume parfum? 

De fapt, sunt patru momente din copilarie in care imi aduc aminte foarte bine de un anume parfum. 

Prima amintire este una foarte draga mie, cred ca aveam 6 sau 7 ani. Eram in patul meu, pregatit de culcare, iar mama a venit sa imi dea o imbratisare de „noapte buna”. In seara aceea, iesea in oras, la o petrecere, si purta o rochie din lame auriu, o rochie de seara. Statea in usa dormitorului meu, iar lumina care cadea de sus pe rochia ei metalica facea sa para ca are o aura in jurul ei. Iar pentru mine, un baietel de 6 ani, imaginea mamei mele s-a metamorfozat brusc, iar ea a devenit o zana, o zeita. Oricum, nu mai era o persoana obisnuita. Si imi amintesc ca atunci cand mama s-a apropiat de patul meu, am simtit imediat un amestec placut intre pudra de fata si parfumul ei. Si este prima data cand am facut asocierea intre miros, parfum si un moment anume. Si mai cred ca acela este momentul din viata mea in care am fost pus pentru prima data pe acest drum al parfumurilor pe care, cred, trebuia sa il urmez. 

Am crezut tot timpul ca aceasta este prima mea amintire despre un parfum. Si totusi, mai exista un moment pe care l-am descoperit mai tarziu in amintirile mele. Exista o femeie extraordinara care se numeste Vera Strubi, care a fost CEO al diviziei de parfumuri Thierry Mugler si care este persoana din spatele parfumului „Angel”. La momentul acela, ea a crezut cel mai tare in acest parfum si a avut energia de a-l sustine neconditionat. Vera m-a implicat intr-un proiect foarte atipic care se numea „Le deux Christophe” si care se intampla odata cu lansarea filmului realizat dupa romanul „Perfume” de Patrick Suskind. Ceea ce a initiat ea a fost un proiect complet ezoteric si nu unul comercial: a cerut sa cream parfumuri pentru principalele momente din carte. Atunci cand am mirosit una dintre propunerile din acest proiect mi-am amintit de un miros din copilarie, pe care il uitasem complet. Nu stiu la ce varsta se pun copiii in hamurile ajutatoare pentru mers. Dar hamurile sunt facute din bretele de piele si mi-am amintit ca obisnuiam sa le rod. Asa ca, atunci cand am mirosit acest parfum, m-am gandit la mirosul acela de piele umeda de la hamul de copil. Uitasem complet de acest miros, iar el s-a reactivat instant atunci. 

Apoi pot sa spun ca „portofoliul” meu olfactiv s-a educat in primul rand in casa bunicilor mei. In spatele casei lor era o padure. Iar acolo crestea o floare care se numeste „clopotel”. Clopoteii cresc la nivelul ierbii in padure, iar in mai, cand apar ei de obicei, intreg pamantul din padure este albastru, acoperit in intregime de aceste mici flori albastre. Cand esti copil, ai acest sentiment ca este un loc magic sau ca acolo se intampla magia. Asa ca imi amintesc ca mama m-a rugat sa culeg clopotei pentru bunica si, cum nimeni nu mi-a spus cat ar trebui sa culeg, eu am venit acasa cu un brat intreg. Si cred ca atunci am inceput sa iubesc mirosul pamantului din padure dimpreuna cu prospetimea frunzelor si a florilor. 

Iar al patrulea moment este legat de bucatarie. In copilarie, mama facea un desert foarte special, ceva intre paine si prajitura. E un desert „old school”, nu prea mai este intalnit azi foarte des si cu siguranta nu il gasesti de cumparat; era facut acasa, de gospodine, in trecut. Mama il facea cam de doua ori pe an, il punea la copt cand noi mergeam la culcare si imi amintesc mirosul acela de ingrediente dulci si bucuria gandului ca maine vom manca acel desert. 

Asa ca, daca ma gandesc la influente, apar mereu aceste momente din viata mea care sunt o referinta pentru mine si care au determinat spectrul meu olfactiv. Dar ce pot sa spun cu siguranta este ca acel prim moment de care ti-am povestit, sarutul de noapte buna al mamei mele si aroma pudrata cu care a fost el invaluit, cred ca este cel care mi-a determinat drumul meu in acest domeniu fascinant al parfumurilor. Inspirat de el, am creat „Good night kiss” in care nu am vrut sa recreez parfumul mamei mele, dar am vrut sa surprind cumva stralucirea unei siluete feminine si supletea unui obraz fin, pudrat. Ideea unei iubiri feminine neconditionate. „Good night kiss” este despre o lume complet feminina, despre sertarul cu lenjerii si machiaje, despre orice este fin, frumos si intim in lumea unei femei. Este acel sarut usor care ramane cu tine pentru totdeauna. 

Ca student la medicina, cand ati pus acest „diagnostic” al pasiunii pentru parfumuri?

Cand esti tanar, esti nevoit sa iti selectezi optiunile ca sa faci o alegere in viata, dar de multe ori habar nu ai exact ce vrei si stii sa faci. Am prieteni care la 40 de ani au realizat ca nu sunt fericiti la jobul lor, ca vor sa il schimbe, dar nu stiu ce sa faca altceva. Cand eram tanar, eu am fost o combinatie atipica: intotdeauna imi placea sa fac lucruri practice, dar eram foarte bun si la stiinte. Toata lumea imi spunea ca ar trebui sa studiez medicina, dar eu am decis ca nu este pentru mine. Am un frate care este foarte destept si, fiind mai mare decat mine, am vazut la el acest parcurs si am decis ca vreau altceva. 

Si am avut curajul de a face aceasta schimbare pentru ca mama, care a avut o prezenta foarte puternica in viata mea, mai ales in anii de formare, obisnuia sa spuna mereu „de ce nu”. Si mi-am format acest stil de a gandi in care nu ma gandesc la toate motivele pentru care nu as face un lucru, ci la toate motivele pentru care ar trebui sa il fac. Daca nu incerci, o sa iti petreci toata viata gandindu-te „cum ar fi fost daca” si cred ca foarte multi oameni traiesc constransi de aceasta bariera pe care si-o pun singuri. Si cred ca trebuie sa luam in considerare ca trebuie sa ne asumam riscuri.

Care este cel mai bun lucru cu care ati ramas din anii petrecuti la Guerlain si care este cel din anii de dupa lansarea propriului brand? 

Sa lucrez pentru Guerlain a fost ca un vis implinit. Cel mai bun lucru care mi s-a intamplat acolo a fost privilegiul de a lucra cu cele mai bune materiale si ingrediente din lume. E un citat care imi place foarte mult: „am fost rasfatat pentru ca am crescut intr-o lume de matase si casmir, asa ca nu ma intereseaza nylon-ul deloc”. Suna simplist, dar mesajul e usor de inteles. Si chiar asa a fost. Am lucrat cu cele mai bune materiale din lume. De apreciat, le-am apreciat dintotdeauna, dar cu siguranta ca acolo am capatat o mai buna intelegere a lor. 

Atunci cand vine vorba de propriul brand, e interesant, nimeni nu m-a mai intrebat asta, dar ce pot sa iti spun din start este ca nu am crezut niciodata ca cineva ar fi interesat de ceva ce as face eu. Pur si simplu nu credeam asta. Industria parfumurilor era una extrem de competitiva, dominata de cativa uriasi cu buzunare foarte generoase. Si dintr-o data, un brand mic, cu o paleta olfactiva foarte particulara, se remarca printre ei. 

Am lansat brandul, iar directorul de buying the la Harrods ne-a vrut in magazin. Nu am mers noi catre ei, ci ei au spus „va vrem in magazin”. Dar eu nu mai avusesem un produs comercial pana atunci, asa ca nu stiam cate produse ar trebui sa pregatesc pentru lansare. Tot echipa Harrods ne-a sfatuit cu un numar de produse despre care estimau ei ca ne vor ajunge pentru 4-6 luni. Am fost sold out in 10 zile. La momentul acela totul era facut de mana, cutiile erau facute intr-un loc, parfumul in altul, asamblarea in altul, asa ca efectiv ceea ce produceam intr-o zi, traversa toata Anglia si ajungea la Harrods. Intr-o zi aveam 20 de produse, in alta 40 de produse. Cei de la Harrods au fost foarte draguti cu noi si ne-au acceptat ritmul, pentru ca totusi ei au o politica de vanzari mult mai stricta, dar in 6 luni eram brandul cel mai bine vandut din Harrods si inca mai am scrisoarea lor de felicitare pentru cea mai reusita lansare din istoria Harrods. Nu e putin lucru. Nimeni nu stia cine suntem, dar eram un produs bun pe raft, alaturi de cele mai mari si mai cunoscute branduri din lume.  

De ce credeti ca s-a intamplat asa? 

Sincer, nu stiu exact care este motivul acestui succes, dar imi place sa cred ca oamenii au simtit ingredientul uman din brandul Roja. Interactiunea pe care o avem cu clientii, incerc sa cunosc cat mai multi dintre clientii nostri si este mereu o abordare umana si fireasca in comunicarea noastra. Pentru ca, fara clientii nostri, noi nu am avea business. Si mai este echipa. E important sa stii si sa comunici cu cei care iti reprezinta brandul. Ei sunt cei care vorbesc mai departe cu clientul si e important ca ei sa stie lucruri despre tine si tu sa ii cunosti. La fel se intampla si cu echipa de la Madison. Sunt o familie extinsa. 

Stiu ca ati facut un parfum inspirat de Marea Britanie. Cum ati descrie Bucurestiul printr-un parfum?

Cred ca Bucurestiul este un pic schizofrenic. Este un oras facut din discrepante, care nu poate sa fie descris intr-un singur cuvant. De exemplu, poti sa descoperi istoria acestui oras foarte brutal si sacadat in arhitectura orasului; pe de-o parte simti influenta franceza in bulevardele largi, dar vezi imediat si griul din blocurile comuniste sau avangarda in cluburi sau restaurante cool. Bucurestiul este un oras care invariabil te surprinde, indiferent de perceptia sau impresia cu care ai venit aici prima data. Si mai este un lucru foarte specific pentru Bucuresti: orasul nu este intotdeauna foarte primitor, dar oamenii da. Bucurestiul are un contur gri, dar oamenii pe care ii intalnesti aici ii dau un vibe cald si prietenos. De aceea, daca ar fi sa fac un parfum inspirat de Bucuresti, ar fi unul in care ar domina notele de ambra si de lemn, pentru a surprinde caldura oamenilor de aici si ar fi un parfum in care primele note ar fi complet diferite de aroma cu care ramai la final. Dar oricum, nota principala este una calda. 

Uneori, mi se intampla sa imi potrivesc parfumurile cu hainele pe care le port. Un soi de „pairing”, la fel ca la vinuri. Cu ce ati asorta catifeaua, din portofoliul de parfumuri Roja? 

Prima optiune care imi vine in minte acum este Parfum de la Nuit 2, fiindca il asociez intotdeauna cu moliciune si caldura si, in mod evident, e o asociere directa si pentru catifea. 

Cum ati descrie femeia care va poarta parfumurile?

E o femeie care isi urmeaza gandurile. Cred ca azi, majoritatea urmeaza ceea ce vede in Social Media, pentru ca are nevoie de confirmari exterioare. Iar acest lucru afecteaza originalitatea si frumusetea particularitatilor. Si cred ca femeia care foloseste parfumul Roja este o femeie care stie exact cine este si face tot ceea ce face pentru bucuria si multumirea ei. Imi amitesc ca acum ceva ani am avut sansa sa lucrez pentru domnul Valentino intr-un proiect. Si am fost invitat la un show Valentino couture, iar acolo am realizat cateva lucruri. In primul rand ca femeile nu trebuie sa poarte lenjerie intima pe sub o rochie couture, pentru ca ea este construita cu totul si, daca pui ceva pe dedesubt, se strica tot echilibrul. Mi s-a parut fascinant. Iar al doilea lucru pe care l-am invatat este ca sunt multe detalii din interiorul rochiei care, de multe ori, sunt mult mai frumoase decat ceea ce vezi la exterior. M-am gandit cat de fabulos trebuie sa se simta femeia care poarta acea rochie tocmai pentru ca stie cat de frumoasa este acea rochie cu totul si pentru ca parte din acea frumusete este doar pentru ea. 

Si mai am aceasta imagine. Imagineaza-ti ca esti in fata unui lift. Usa se deschide si vezi inauntru o femeie. Pentru cat timp o vezi? 5-10 secunde. Chiar daca nu realizezi, tu obtii foarte multe informatii despre ea: statura ei, ce poarta, cum paseste. Sunt lucrurile pe care ea vrea sa le „spuna” despre ea. Si apoi pleaca. Dar tu te urci apoi in lift si descoperi parfumul care a ramas in urma ei. Asa ca ea isi petrece tot acest timp pentru a crea o anumita imagine a ei in fata celorlalti. Dar tu ii descoperi parfumul in urma, iar el trebuie sa se potriveasca acestei imagini. Pentru ca parfumul este un limbaj nonverbal. El este o parte din sufletul nostru, pe care alegem sa o aratam. Si de aceea este foarte important ca ceea ce folosim sa fie o reflexie a noastra si nu o masca a personalitatii altcuiva.

Cum este mai bine? Sa folosesti un parfum semnatura sau sa experimentezi diverse parfumuri in functie de stare si de moment? 

Sfatul meu este sa nu te grabesti niciodata cand alegi un parfum pentru ca poate sa fie o relatie de o viata. Incearca un parfum, dormi cu el, vezi cum te simti. E ca un iubit. Ia-ti timp sa il gasesti pe cel care te reprezinta cu adevarat. Pentru ca e important sa existe chimie intre parfumul si personalitatea ta. Bineinteles ca poti sa te joci si sa variezi, in functie de anumite momente sau contexte, dar trebuie sa ai si acel parfum semnatura despre care stii ca este „perfect match”.

Parfumurile Roja Dove se gasesc la Madison Perfumery.
Strada George Calinescu 55

Fotografii: Andreea Macri

The post Roja Dove: “Parfumul este limbaj nonverbal” appeared first on Petocuri.

Bijuteriile ei nu sunt despre stralucire si statut.

Sunt bijuterii pe care trebuie sa le incerci si abia atunci descoperi un limbaj nonverbal, prin care sa iti poti exprima cel mai bine o ipostaza a feminitatii si o stare de moment.

Lito este tactila, isi poarta bijuteriile si se joaca cu ele ca si cu niste cuvinte care, daca le pui in alta ordine, isi schimba complet sensul. Si cel mai mare talent al ei este ca e o femeie adevarata, care stie exact ce vrea sa spuna si o spune perfect prin bijuteriile ei.

*

Se spune ca relatia cu bijuteriile este o mostenire din copilarie: de la cineva din familie sau, pur si simplu, de la cineva care ne-a placut si ne-a influentat. Care este prima ta amintire cu o bijuterie?

Este un inel in forma de floare pe care il avea mama mea si pe care mi-l doream si eu, dar si fiecare dintre surorile mele. Toate eram fascinate de acel inel. Si am primit fiecare o replica a acelui inel, din partea mamei, cand am implinit 18 ani.

Pentru o bijuterie, forma este un element important. Intrebarea mea este daca forma urmeaza emotia sau viceversa?

Am studiat, la Paris, sculptura si desen dupa original, la Ecole Nationale des Beaux-Arts. Am studiat apoi si tehnica de sculptura in miniatura, in ceara, si desenul tehnic la Ecole de la Chambre Syndicale de la Bijouterie, Joaillerie et Orfevrerie. Toate acestea m-au ajutat sa vad o bijuterie tridimensional si sa stiu cum pot sa ajung la forma pe care vreau sa o exprim. Pentru ca da, forma este definitorie pentru o bijuterie. Dar, de cele mai multe ori ideea unei bijuterii vine inaintea designului. Vreau sa exprim ceva si incep sa ma gandesc cum pot sa ajung la modelul pe care mi-l imaginez. Iar de la un punct incolo, in procesul de creatie propriu zis, forma si emotia pe care vreau sa le exprim merg impreuna si se influenteaza reciproc.

Designerul de bijuterii Lito Karakostanoglou

Cum ai descrie relatia dintre femei si bijuteriile Lito?

Femeile care imi cumpara bijuteriile, de cele mai multe ori, le cumpara pentru ele insele si pentru a-si exprima o stare. Sunt femei independente. Bijuteriile mele sunt bijuterii pe care le incerci si atunci le si descoperi cel mai bine. Pentru ca nu este vorba doar despre stralucirea lor, ci despre chimia pe care o au cu cea care le poarta.

Care este piatra pretioasa sau semipretioasa pe care o preferi?

E o intrebare dificila. Chiar nu pot sa iti dau un raspuns concret. Am multe pietre preferate pentru ca am diferite stari si diferite perioade.

Cand m-au sunat de la Madison pentru evenimentul Lito, primul lucru care mi-a venit in minte au fost bijuteriile din colectia „TU ES PARTOUT”. Sunt multe alte branduri care folosesc simbolul „protective eye”, e chiar foarte popular in cultura mediteraneana. Si totusi, era ceva foarte special la designul Lito: arata super real. Aceasta a fost prima mea senzatie legata de acest model. Apoi, cand am inceput sa ma documentez, am descoperit ca fiecare piesa este desenata individual de un inconograf rus. Si atunci am realizat ca, de fapt, arata exact ca ochii icoanelor din bisericile ortodoxe. Ai intentionat sa fie asa sau, pur si simplu, ti-a placut modelul?

Nu, a fost un impuls. El l-a desenat, l-am vazut si mi-a placut. Desi am crezut dintotdeauna in energia pietrelor pretioase si semipretioase, niciodata nu m-a interesat sa creez o bijuterie cu „protective eye”. Dar, cand am vazut desenul lui, am stiut ca imi place si ca rezonez cu el. Este foarte diferit. Fie iti place, fie nu iti place. Si inteleg perfect reactia; la urma urmei nu trebuie sa faci ceva ce place tuturor.

Colierul „protective eye”

Colierul dublu din colectia „tu es partout” este inspirat din „escapularios”, un colier religios din Brazilia si din culturile latine. Este purtat si de femei, si de barbati. De obicei, porti ochiul protector pe spate, pentru ca se spune ca, atunci cand pleci si oamenii incep sa vorbeasca despre tine, ai ochiul protector la spate.

Mie imi place cel mai mult colectia „INFINITE”. Si mi-a placut la fel de mult si sloganul– NEW LIFE / NEW BEAUTY / REDISCOVER YOURSELF. Suna promitator. De unde te-ai inspirat pentru aceasta colectie?

Am mers intr-un magazin de bijuterii vechi si am descoperit acolo cadrane la fel ca cele de la ceas, decorate cu diferite pietre pretioase de diferite culori: malachite, tiger eye, lapis azzuro. Cadranele erau foarte subtiri. Le-am cumparat si le-am lipit. Apoi am pus si un lantisor foarte fin, dar era totusi foarte subtire si se rupea. Mi-a placut totusi foarte mult jocul geometric, asa ca m-am apucat sa desenez un fel de grila din tot felul de forme pe care le-am si decupat. Practic, la prima bijuterie din colectie, mi-am imaginat un „ceas”, doar ca in loc de cadran aveam pur si simplu un cerc din aur, iar bratara era alcatuita dintr-un joc alternativ de forme din aur. Chiar si inchizatoarea de la bratara este cea a unui ceas vechi. Iar la una dintre forme am adaugat si un opal, pentru ca simteam nevoia unui accent, iar aceasta piatra este si discreta, dar la fel de bine pune in valoare si stralucirea aurului. Aceasta a fost prima piesa din colectia pe care am numit-o „Infinite”, fiindca ai optiuni nelimitate de a te juca cu aceste forme. Iar noi, in general, avem optiuni nelimitate in viata.

Pe spatele fiecarei piese este inscriptionata o litera si o cifra. Cum spuneam, am facut o grila si fiecare litera este o forma, si fiecare numar este o marime. Si apoi am folosit alfabetul grecesc. Si e ca si cum ai un cod secret pe spate. Iar combinatiile dintre ele, cum spuneam, pot fi nelimitate. In functie de stare.

Cum ai vrea sa pozitionezi bijuteriile Lito in mintea clientelor tale?

Surprinzatoare. Uite, de exemplu am gasit acest colier cu diamante intr-un magazin in Italia. Imediat cum l-am vazut, am stiut ca vreau sa fac ceva cu el si atunci l-am adaugat la piesa mea „choker” din colectia „Infinite”. Nu este doar un colier cu diamante obisnuit, ci o surpriza intr-o piesa complet noua. E acolo, e discret si neasteptat. Nu vreau sa fac ceva simplu si nu pentru ca nu este frumos, ci pentru ca ceva simplu poti gasi oriunde altundeva. Atunci cand am desenat o bijuterie, primul lucru la care m-am gandit a fost sa surprind joaca in acel design. Pentru mine e important simtul umorului. Nu trebuie sa fie totul serios si nici nu imi plac neaparat bijuteriile cu greutate. Imi place intotdeauna elementul surpriza. Intotdeauna voi incerca sa am un twist in creatiile mele, e o forma de pozitionare si de diferentiere in mintea clientelor.

Spuneai ca vrei intotdeauna ca o bijuterie sa aiba ceva jucaus si surprinzator. Care este totusi cea mai importanta calitate a unei bijuterii: pretiozitatea, imaginatia, surpriza, protectia?

Eu vreau ca femeile sa isi exprime feminitatea, senzualitatea si sexualitatea lor. Sa fie mereu constiente ca sunt femei, fiecare in felul ei foarte personal si diferit. Pentru mine, acesta este motivul pentru care fac bijuterii: pentru ca femeile sa se simta frumoase, sexy si sa le placa ce vad in oglinda. Fiecare avem diferite stari: vrem sa dansam sau suntem serioase la birou sau, pur si simplu, avem chef sa fim complet diferite de celelalte. Imi place ca femeile sa aiba curajul sa fie diferite, dar mai ales sa-si exprime ceea ce au diferit. Iar cea mai mare calitate a unei bijuterii este aceea de a le ajuta pe femei sa isi exprime senzualitatea.

Ma gandeam pe masura ce vorbeai acum, ca talentul tau in designul de bijuterii vine in primul rand din faptul ca esti femeie. De aceea stii sa si creezi aceste bijuterii care sa puna femeia in valoare.

Da, asa este. Intotdeauna cand creez o bijuterie o si port ca sa vad cum se comporta. Asa imi si dau seama de unele greseli de executie. Dar imi dau seama si cum ma face sa ma simt acea bijuterie. Toate aceste lucruri le realizezi doar pe masura ce porti un produs. Tot timpul le spun si fetelor de la magazin sa incerce si sa poarte bijuteriile si mai ales modelele noi, pentru ca doar asa vor sti cum sa consilieze cel mai bine clienta. Nu poti sa vinzi o bijuterie pe care nu o cunosti.

Lito Karakostanoglou alaturi de Madeleine Florescu, fondatoarea Madison Perfumery

Fotografii: Andreea Macri

The post Bijuteriile Lito appeared first on Petocuri.

Alexandra si cu mine suntem prietene si colege. Lucreaza ca front desk manager la The Group, unde ne-am si cunoscut in urma cu… multi ani, cine sta sa-i mai numere?! Tot pe-atunci, am aflat si de talentul si pasiunea ei pentru fotografie. De altfel, mai multe imagini realizate de ea au aparut, de-a lungul timpului, in paginile Petocuri.ro atat online, cat si printate (pe vremea cand era si revista tiparita).

Obisnuim ca, in perioada de trecere dintre ani, sa ne gandim mai atent la timpul care a trecut, la ce vrem sa pastram sau sa schimbam pentru a ne fi mai bine in viitor. Cred ca, si din acest motiv, conversatia noastra s-a intamplat in decembrie. E despre lucruri care dau sens vietii, care contribuie in felul lor la echilibrul atat de greu de gasit uneori. Pentru fiecare, poate fi altceva. Pentru Alexandra, experienta muntelui e unul dintre ele.

La munte. Atunci si acum.

La inceput, muntele insemna pentru ea zona dimprejurul Rucarului, cu poienita familiei, cea in care mergea, an de an, in vacantele de vara, cu parintii si cu sora ei mai mare. Stateau la gazda si, pe atunci, nu faceau trasee, dar amintirile din acea perioada i-au ramas dragi, la fel si locurile in care le-a trait. „Ne suiam dimineata cu totii in masina, cu tot ce ne trebuia, si mergeam la poenita, unde stateam toata ziua. Stiu din poze, eram prea mica sa-mi aduc aminte, ca puneau ai mei doua sezlonguri, unul in fata celuilalt, apoi paturi si ma puneau acolo cu pernuta. Fara pernuta nu exista. (…) Ei isi vedeau de-ale lor si eu dormeam, iar sora-mea se juca.”

Momentelor pe care nu le mai tine minte, li se alatura unele care si-au pastrat foarte bine claritatea, asa cum se intampla adesea cu pataniile prin care trecem. Odata, pe cand culegeau zmeura de pe dealuri, a facut ce-a facut si-a alunecat direct intr-o tufa mare de urzici. Am putut sa-mi imaginez toata forfota care s-a creat. „Era un rau in zona. Au luat ai mei niste sosete, le-au inmuiat in apa de rau si mi le-au pus pe fata. A fost interesant”, glumeste ea acum.

Pe masura ce a crescut, muntele si-a depasit din ce in ce mai mult limitele pe care le avea in copilarie, la fel cum si Alexandra isi depaseste astazi limitele cu fiecare traseu dus la bun sfarsit, in ciuda oboselii sau, uneori, a temerilor.

In urma cu 2-3 ani, a pornit in trasee cu grupuri organizate de un ghid. Impreuna cu partenerul ei de viata, urmarea emisiunile lui Ioan Stoenica iar, la un moment dat, l-a contactat. „Nu stiam exact statusul. Face ture? Nu mai face? Nu stiam mare lucru, doar emisiunile lui de pe Travel Mix si YouTube. Ii scriu”, spune ea despre ziua cand a luat decizia. „Ne raspunde, bine, nu ne raspunde, asta e.” Dar le-a raspuns si asa au inceput si ea, si partenerul ei sa mearga mai serios pe munte si sa isi consolideze curajul de a porni mai tarziu si singuri pe trasee in acord cu experienta acumulata.

“Ideea e ca, de fapt, poti sa fii stapana pe tine doar intr-o oarecare masura, sa te cunosti cat de cat, pentru ca muntele oricum iti mai raspunde la cateva intrebari pe care le ai despre tine. Muntele te invata foarte multe lucruri si despre perspectiva”, spune Alexandra si-mi povesteste despre un traseu in muntii Piatra Craiului, la varful Piatra Mica. Dintr-un punct, stanca pe care urmau sa urce parea un mic hop, usor de depasit. Cand a ajuns langa, perspectiva s-a schimbat si, odata cu ea, si parerea dinainte. Si-a adunat curajul si s-a concentrat pe fiecare pas, iar: „in momentul in care am ajuns intr-o zona de perspectiva catre Piatra Craiului, mi s-a pus un nod in gat. Am zis: pentru asta merita sa urci, sa obosesti, sa te julesti, pentru ceea ce iti ofera sufleteste. Stii? Te umpli. E un nod in gat de wow, de zici: mama, ce mic sunt, ce neinsemnat sunt si uite cata frumusete!”

0% ganduri apasatoare. 100% fotografii frumoase.

Mersul pe munte nu hraneste doar pasiunea Alexandrei pentru fotografie, el face ceva mai mult de-atat. De fapt, acest ceva o determina sa revina. In prezent, in fiecare weekend.

„Primul lucru pe care l-am simtit cand am inceput sa mergem pe munte a fost ca mi s-a eliberat capul. Nu-mi mai venea niciun gand sumbru, nimic rau, numai ganduri frumoase. Nu era neaparat o relaxare, cat o eliberare a creierului de ganduri pe care n-ai cum sa le eviti, mai ales in perioada asta. Eram: Uau, ce chestie! Nu ma mai gandesc la nimic aiurea! Bineinteles, cand reveneam in oras, haosul din cap se relua. Cred ca de fapt aici se creeaza dependenta: in momentul in care te duci acolo si vezi ca poti si altfel.”

In plus, de cand a inceput pandemia, muntele „a fost iesirea noastra”. Au inceput cu cate un traseu pe luna si apoi au crescut frecventa. Cine nu intelege pasiunea lor isi contureaza mai bine o parere cand vede fotografiile.

Doar ca „in fotografii nu poti sa surprinzi, oricat ti-ai dori, ce e in sufletul tau.” Sentimentele, asa cum sunt traite de ea, raman totusi in memorie, chiar daca nu in una care se masoara in gigabytes. Altfel, e de parere ca: „N-ai cum sa nu faci fotografii frumoase pe munte. Din punctul meu de vedere, apesi pe declansator si nu-i mai dai drumul.” Cand vorbeste Alexandra, totul pare simplu, dar stiu ca e nevoie, pe langa tot efortul de a ajunge in acele locuri, si de un ochi format care sa observe cadrele pe care natura le pune la dispozitia privitorilor.

Peisajele sunt impresionante la munte si pentru ca se pot schimba de la un minut la altul, astfel incat un singur loc devine un spectacol. „Ni s-a intamplat in Ciucas. Era cald, zapada aproape se topise. Eram la mijlocul drumului, mai aveam pana la varf o gramada, si a inceput iarna brusc, cu viscol.” S-au intors din drum pentru ca nu voiau sa riste nimic, dar: „bineinteles ca da-i si filmeaza, fa poze la zapada, la fulgi. Nu cred ca ai cum sa faci poze proaste pe munte”, subliniaza ea.

Simte ca sunt atatea locuri de vazut si atat de putin timp la dispozitie, incat nu mai are rabdare sa repete aceleasi trasee. Isi doreste ca, la un moment dat, sa urce si pe munti mai mari, de 4-5000 de metri, iar un vis de care se simte mai aproape e sa parcurga El Camino. Tin pumnii, Alexandra, sa devina realitate!

Si pana atunci, voi continua sa urmaresc fragmente din experientele montane impartasite constant pe contul ei de Instagram @dassasha2022 si sa dau inimioare.*

Fotografii: Alexandra Diaconu

*Later edit, noiembrie 2023: am updatat contul de Instagram al Alexandrei.

The post “N-ai cum sa nu faci fotografii frumoase pe munte.” appeared first on Petocuri.

Pentru raspunsuri, am stat de vorba cu Loredana si am aflat drumul strabatut de ea pana la idee, apoi de la idee la FIOR si pana la planurile viitoare.

Cand ne-am intalnit pentru interviu, purta o camasa FIOR, preferata mea de altfel, cea cu o inima rosie, generoasa. Mi-a aratat la un moment dat ca ii taiase mansetele. „Un gest putin rebel. E prea draguta aici si am zis sa contrabalansez cu mansetele taiate si nefinisate. Asta-i pentru mine!” mi-a spus ea si a continuat zambind: „Pentru un client, nu stiu daca as indrazni, doar daca l-as anunta: Vrei sa-ti tai manseta?”

Adevarul e ca, desi FIOR exista din perioada pandemiei, inceputurile lui pot fi percepute mai departe de atat. Loredana isi aminteste ca i-a placut dintotdeauna sa isi personalizeze hainele, fie ca era vorba de modificari la croitor, de nasturi schimbati sau de elemente pictate de ea. Desi acest proces creativ a facut parte din viata ei, nu s-a gandit sa-l exploreze dincolo de propria garderoba.

Pe Loredana am cunoscut-o cu mai multi ani in urma prin intermediul Livrez Dragoste, un proiect din care s-a retras in 2019, dar si prin concertele de muzica clasica de la metrou sau prin Tramvaiul Poeziei, evenimente organizate de ONG-ul fondat de ea, Arta Nu Musca.

Arta este o prezenta constanta in viata ei, dar nu a fost asa dintotdeauna. „Eu am devenit pasionata de arta cand m-am mutat la Bucuresti. Nu am crescut intr-un mediu artistic. Am crescut intr-o familie obisnuita, fara ceva care sa imi ramana in minte ca: uite, asta a influentat directia mea in viata.” Scena artistica din Capitala a influentat-o insa. A venit, in urma cu mai bine de zece ani, sa studieze sociologie, iar lucrarea de dizertatie pentru primul ei masterat avea sa fie in antreprenoriat social, cu directia spre arta: cum convingem tinerii sa consume mai multa arta?

CAMASA CARE A FACUT VALURI

Pandemia a prins-o la scurt timp dupa ce s-a intors de la Barcelona. Intrata la un master despre Istoria Artei, in cadrul UNARTE, a primit o bursa si a studiat un semestru acolo. Si ea, ca probabil multe dintre noi, s-a gandit ca lucrurile se vor linisti in cateva saptamani, doar ca nu s-a intamplat asa.

Lockdown-ul nu i-a modificat foarte tare rutina de zi cu zi, munca ei implicand o activitate adesea solitara. In schimb, i-a evidentiat o nemultumire. Trecea printr-un blocaj creativ despre care povesteste acum cu zambetul pe buze: „Recunosc ca ma enerva toata lumea care, brusc, a avut tot felul de revelatii, tot felul de idei peste noapte. Unii le si implementau, iar eu nu aveam nicio idee. (…) S-a terminat si lockdown-ul si tot nu aveam nicio idee. N-aveam chef nici sa fac un proiect de dragul de a face un proiect.”

Cand s-a putut calatori din nou, primul ei drum a fost la mare. Cu cateva zile inainte si-a pictat o camasa s-o poarte la plaja. Cu valuri intr-un albastru intens, aceasta era completata de doua cuvinte: „pe guler am scris <aici> si pe manseta <acum>, in ideea de a fi foarte prezenta, de-a nu-mi mai pierde timpul cu ganduri de frustrare sau de furie ca de ce nu fac nimic, de ce nu ma pot motiva sa creez ceva. Am zis: mai, se va intampla cand se va intampla. Cumva eu imi ascult instinctul, dar am fost pusa la incercare.”

La mare, camasa ei nu a trecut neobservata, iar Loredana a primit nu doar complimente, ci si camasa si increderea unei prietene de-a o personaliza cand se intoarce la Bucuresti. Apoi, colegii si prietenii prietenei s-au aratat interesati. „Pentru mine, au fost niste exercitii pe care le-am facut gratuit, de drag. Mi se parea dragut ca cineva imi acorda incredere pentru ceva ce eu faceam doar pentru mine.”

CUM SE CREEAZA UN FIOR

Intamplarea de pe litoral s-a corelat cu unul dintre visele ei. „Sunt foarte atenta cu ce visez si, pentru ca sunt atenta, parca mi se releva si mai mult. Am un jurnal de vise de cativa ani. E fix langa perna ca, atunci cand ma trezesc, primul lucru pe care-l fac e sa scriu rapid ce am visat sau, daca nu imi aduc aminte ce am visat, dar asta se intampla rar, un prim sentiment pentru ca acela e sincer.” Periodic revine peste aceste randuri.

„Ei, si recitind dupa o luna, in vara atunci, visasem ca eram la un soi de scoala sau de curs, si tema mea era sa pictez pe o bucata de panza. Nu era camasa”, puncteaza ea cu un zambet, parca pentru a-mi sublinia ca si visul a venit cu limitele lui. „Si atunci, jur, s-a facut un click.”

Incurajata si de partenerul ei de viata, si de feedback-ul primit, a dat o sansa acestei idei. A cautat un nume, a ales o estetica, a facut un cont de Instagram si o pagina de Facebook, a cumparat pensule, a achizitionat de la o fabrica din Galati, orasul natal, cateva camasi masculine, care pot fi purtate de oricine rezoneaza cu stilul lor. In acest mod, si-a asumat o responsabilitate si nu a mai riscat sa amane lucrurile la nesfarsit.

Ca un proiect sa existe e nevoie de curaj. Nu doar de curaj, bineinteles, dar musai si de curaj. Nu e intamplator faptul ca discutia noastra a atins si acest subiect. „Eu am avut marele noroc sa nu lucrez niciodata pentru nimeni pana la varsta asta, cine stie in viitor? Mereu spun: cine stie?! Asta iti da asa o libertate, o relaxare, un curaj ca oricum nu ai nimic de pierdut, nu neaparat un curaj din experienta.” Si, totusi, din experienta ei, a invatat ca e bine sa nu intelectualizezi prea mult curajul. „Just do it. Cu cat pui prea multe intrebari, de multe ori, incepe sa ti se faca teama si nu mai vrei sa faci.”

Numele FIOR, unul foarte inspirat dupa parerea mea, l-a gasit printre notitele adunate in timp. „Sunt o fata a notitelor,” a glumit ea. „Am notite pentru restaurante, pentru calatorii, notite din carti. Orice. Aveam inclusiv notite de cuvinte preferate din limba romana, printre care era si fior. Si am zis: Asta e!” Contul de Instagram e @wear.fior, iar motto-ul reprezinta un moment de inspiratie shakespeariana, la care a participat si iubitul ei. Cand, prin a fi sau a nu fi, s-a strecurat un fior, a aparut: A FIOR a nu fi.

Primele comenzi au fost niste gesturi de sustinere, cum le numeste Loredana, venite din partea celor apropiati, membrii familiei si prietenele. Treptat, cercul s-a largit si au inceput si alti oameni fie sa isi aleaga dintre modelele vazute in social media, fie sa isi doreasca ceva creat special pentru ei.

Adora sa gandeasca un concept 100% nou si sa faca ceva ce n-a mai facut pana atunci. De multe ori, ea propune elemente noi si celor care isi doresc un concept existent si, nu de putine ori, acestea sunt intampinate cu incantare.

Tot acest proces face ca Loredana sa ajunga sa ii cunoasca pe cei care vor purta camasile FIOR. Un produs personalizat implica impartasirea unor detalii despre pasiuni, despre momente importante din viata cuiva. In plus, o mare parte dintre ei revin cu feedback-ul lor pozitiv dupa ce isi primesc comanda. „Ma bucura. Iti dai seama. Cumva eu si stiu. Cand imi place ce a iesit la final si impachetez, deja ma gandesc la celalalt cand il va primi.”

Felul in care ambaleaza camasile e si el de poveste pentru ca include tot felul de detalii, cum ar fi daruirea uneia dintre pensulele folosite la pictarea camasii respective. Pentru ea, un fel de my work here is done. E randul altcuiva sa duca fiorul mai departe.

UN MESAJ NUMIT FIOR

Cuvintele joaca un rol important in povestea camasilor. Sunt asezate la vedere sau, dimpotriva ascunse: fie in interiorul mansetei sau al buzunarului, fie pe linia nasturilor, astfel incat doar cine poarta camasa sa le stie.

Obisnuita cu acest gen de mesaje prin experienta acumulata la Livrez Dragoste, majoritatea sunt gandite de ea. Restul sunt trimise de clienti pentru camasa pe care si-o doresc. „Cumva a fost o extensie naturala sa o completez cu anumite mesaje. Si a fost o alegere chiar reusita. Oamenii se regasesc. Sunt multi care comanda camasa simpla, doar cu un mesaj, fie pe guler, fie pe manseta.(…) Unii poate vor trei mesaje. Le recomand de multe ori sa nu fie toate la vedere. Pe unele e frumos sa le descoperi.”

M-am intrebat ce face camasa atat de speciala pentru ea? Pana la urma, totul a pornit de la un obiect vestimentar din garderoba personala. „Mi se pare cel mai simplu, versatil, sexy, increzator item din garderoba oricarui om.” E de parere ca simplitatea si finetea acesteia, precum si faptul ca poate fi integrata aproape in orice context sau outfit o transforma in cea mai buna alegere pe care ar fi putut-o face.

PLANURI PENTRU MAI DEPARTE

Dupa primele luni, pe care Loredana le considera o perioada de testare, in decembrie anul trecut, FIOR a devenit „un soi de business”. Atunci a avut multe comenzi si a capatat o stabilitate care s-a mentinut pana in prezent.

„Acum imi doresc sa creez niste concepte prestabilite, in care cred eu ca multi dintre clienti s-au regasit si mi-ar placea sa le livrez in diverse spatii faine din Bucuresti si sa fie achizitionate direct.” Primul astfel de spatiu este Molcom, un concept store de produse locale, deschis de curand pe bulevardul Carol I. Pana in primavara, Loredana doreste sa adauge si alte locuri. In ceea ce priveste modelele ready-to-wear la care s-a gandit, printre ele, se va regasi, bineinteles, si camasa cu inima care a cucerit multe inimi de la Valentine’s Day incoace.

Deschiderea unui atelier este urmatorul plan de pe lista Loredanei. E si un plan amanat din cauza pandemiei. O incanta gandul ca „oamenii sa vina sa ne si cunoastem. Imi place mult procesul asta, sa schitam direct ce e de facut. E o alta experienta, sunt absolut convinsa.”

Detaliile despre cum i-ar placea sa arate atelierul nu s-au cristalizat inca. Deocamdata el e un vis usor de avut, de aceasta data, si cu ochii deschisi si de adaptat pe parcurs: Chiar daca imi plac foarte mult cladirile clasice, din anii ’30, interbelice, cred ca mi-ar placea pentru FIOR si o zona in care sa fie totul transparent si lumea sa treaca pe strada si sa vada efectiv o domnisoara cum picteaza pe camasi. Gandul imi place.” Ramane sa discearna si cat de confortabil se simte cu ideea ca ea va fi acea domnisoara. „Poate ca e prea intruziv sau prea intim momentul si poate ca nu vreau sa fiu vazuta.” E, totusi, un gand pe care-l ia in calcul pana cand va veni momentul lui: Asta e!

 „Ca sa inchid, FIOR, cum il vad eu, este despre senzualitate, vulnerabilitate – poate pentru unii nu e asa usor sa poarte la vedere niste elemente mai intime despre ei, dar si o forta cumva, tocmai prin versatilitatea si a produsului, dar si a celui care o poarta.”

Sursa fotografii: Loredana Munteanu (arhiva personala)

The post Loredana Munteanu si al ei FIOR de incantare appeared first on Petocuri.

Dupa ce mi-am incheiat exercitiul, am predat stafeta Laurei Calin, fondatoarea V fair, si am invitat-o sa-mi raspunda la cateva intrebari dezvoltate in jurul conceptului de schimbare. Targul de design contemporan si cultura vintage exista de mai bine de un deceniu si a devenit si s-a pastrat un eveniment important in industrie si datorita curajului celor implicati de a imbratisa schimbarea, de la organizatori la expozanti si pana la vizitatori.

Bazata pe experienta profesionala, dar si de viata, perspectiva Laurei Calin ofera o doza binevenita de inspiratie despre sustenabilitate in moda si in garderoba personala, despre nevoia de a adopta schimbari constiente, despre beneficiile pe care le poate avea minimalismul ca stil de viata, despre schimbare ca modalitate de a evolua.

Laura Calin

Cum s-a conturat tema targului V fair din aceasta toamna: CHANGE – IF NECESSARY? Ce a declansat ideea si cum s-a modelat ea in forma finala?

Ideea schimbarii a fost o constanta a proiectului V fair. La fiecare editie am avut alta tematica, ne-au gazduit diverse spatii, designeri noi apar de fiecare data, evenimente conexe si tot asa, suntem un eveniment care se transforma si care promoveaza schimbarea sau mai degraba acceptarea schimbarii si adoptarea unei schimbari constiente.

Schimbarea incepe cu noi insine.

Vorbim despre SCHIMBARE, daca…

…vrem sa mergem inainte, vrem sa fim in pas cu schimbarea – evolutia – moda DACA are sens pentru noi: cumpar daca acel obiect chiar raspunde unei nevoi reale, nu doar unei emotii de moment; ma schimb (eu pe mine) daca ceea ce sunt acum nu mai e ce imi doresc. Pastrez ce e util, pastrez ce inca e frumos, pastrez lucrurile care au sens in viata mea.

BUY LOCAL – sustinem designul si designerii locali – traim sustenabil pentru ca fiecare alegere are un impact asupra lumii in care traim.

Alexandra Martoiu si Irina Enea de la MyPrecious Buzztard, Rovena Andrei si Laura Calin

Cum percepi designul romanesc din perspectiva sustenabilitatii? Dar industria modei in general?

Mi se pare ca suntem in momentul in care este necesar ca designerii sa gandeasca sustenabil, sa existe o creativitate sustenabila. De la materiale naturale, materiale care pot fi cumparate local, pana la reciclarea materialelor existente si reintroducerea lor in noile colectii, designerii romani au inceput sa-si creeze piesele tinand cont de acest principiu sanatos.

Suntem insa la inceput, schimbarile astea au nevoie de timp si inseamna educatie, atat a designerilor cat si a publicului. Aici intervenim noi cu workshop-urile pe care le organizam in parteneriat cu IED (Istituto Europeo di Design) si cu tematica targului – The Future is NOW – daca suntem constienti ca acum ne cladim viitorul, sustenabilitatea este perceputa ca o normalitate a prezentului nu ca ceva dintr-un viitor indepartat.

La nivel mondial, lucrurile din industria modei incep sa se schimbe, este o perioada de constientizare, primul pas al sustenabilitatii. Mai e mult de lucrat, la obiceiurile de consum, la reciclare, la noi insine…

Ce inseamna pentru tine shopping constient?

Shopping constient inseamna ca nu e ceva compulsiv, ci mai degraba un fel de shopping necesar, care nu corespunde unei emotii de moment. Evitam sa cumparam ceva doar pentru ca e la reduceri sau are un pret bun sau pentru ca e in tendinte sau pentru ca avem iluzia ca suntem putin mai fericite cu doua rochii in plus in garderoba.

Daca ar fi sa alcatuiesti un mic ghid personal al schimbarilor pentru un stil de viata (mai) sustenabil, care ar fi punctele lui cheie?

Ah, aici nu e deloc simplu, tine de personalitatea fiecaruia. Personal, mi-am limitat zona de shopping la designerii romani, magazinele de vintage si evenimentele gen shop my closet. Am devenit o adepta a minimalismului, adica imi elimin din garderoba periodic orice nu mai port sau nu-mi mai vine sau nu ma mai reprezinta si sunt foarte atenta la tot ce imi cumpar.

Povesteste-mi despre o schimbare – fie ea profesionala, fie legata de stilul tau de viata – care a avut un impact important asupra ta.

Uite, o schimbare care mi-a afectat stilul de viata a fost sa inteleg mai multe despre minimalism si sa vad ce ar insemna asta in viata mea ocupata, incarcata de lucruri si guvernata de „N-am timp”. Si am inceput sa-mi simplific garderoba, trusa de cosmetice, biblioteca, prietenii, sistemul de credinte. Ce mi-a adus aceasta simplificare care s-a produs treptat, incepand cu ce aveam in dressing – mai mult spatiu in casa si mai mult timp pentru lucruri care ma bucura cu adevarat. Si o minte mai clara.:)

Care este pentru tine cel mai clar semnal ca este necesar sa faci o schimbare, de orice fel ar fi ea?

Asociez schimbarea sau mai degraba transformarea cu evolutia. Schimbarea este necesara si aici intervine intrebarea, ce schimbare? Schimbare de dragul schimbarii? De plictiseala? Pentru ca asta fac ceilalti? Si cand schimbam, ce schimbam?

Atitudinea, garderoba, stilul de viata, masina, camasa alba, pantofii de seara, abordarea, sala de sport, coafura. Toate pot fi schimbate – daca are sens.

Sunt schimbari datorate contextului, cand mediul ni se schimba si este necesar sa ne adaptam, si mai este acea alegere constienta de schimbare, cand vrem sa ne fie mai bine. Si asta tine de autocunoastere. De cautare a sensului, a „de ce”-ului.

Atunci cand schimbarile nu ne iau prin surprindere, ele sunt precedate de o perioada de pregatire. Cum te pregatesti pentru schimbare?

Cred ca nevoia de schimbare se simte. Ne schimbam coafura cand de fapt avem nevoie de atentie si apreciere, umblam la lucrurile exterioare cand schimbarile reale si profunde sunt cele cu noi insine, cu mintea noastra, cu obiceiurile si dorintele noastre.

In contextul acestui interviu mi-a venit inevitabil in minte expresia „singura constanta in viata este schimbarea”. Care e parerea ta vizavi de acest mesaj? Daca ar fi sa alegi un lucru care ti-ai dori sa nu se schimbe, ce ai alege?

Rezonez cu mesajul asta. Sunt o adepta a schimbarii constiente. Mi-as dori ca multe sa nu se schimbe, de exemplu, varsta sa-mi fie aceeasi si sa traiesc intr-o primavara permanenta. Pe de alta parte, schimbarea are farmecul ei si este oricum inerenta. Asa ca ma bucur de fiecare val si de fiecare primavara si toamna. Suna bine o expresie in engleza, „embrace it”.

Sursa foto: V Fair

The post Laura Calin de la V fair. Despre schimbari constiente in stilul de viata. appeared first on Petocuri.

Bijuteriile concepute de Alexandra pentru brandul care ii poarta numele sunt gazduite si in magazinul RAQUETTE din Bucuresti. Privind lucrurile din aceasta perspectiva, capsula realizata impreuna mi-a parut un pas firesc, despre care mi-am dorit sa aflu mai multe. Asa ca le-am adresat cateva intrebari.

Cerceii DANTE

RAQUETTE si ALEXANDRA CASPRUF Jewelry impartasesc elemente comune si cred ca zona de interferenta dintre viziunile lor porneste de la cum isi imagineaza femeile care le poarta piesele. Ele sunt dezinvolte. Au un stil neconventional, modern. Acestea reprezinta doar primele caracteristici care imi vin in minte pentru ambele branduri.

Despre Alexandra, stiu ca a mai dezvoltat si alte colaborari de-a lungului timpului, dar, din ce stiu eu, acest moment marcheaza primul astfel de parteneriat pentru RAQUETTE. Cum a aparut ideea colaborarii?

Dana si Violette: Intr-adevar, nu am mai avut astfel de colaborari, RAQUETTE fiind un brand de nisa. Am facut o exceptie deoarece ne plac bijuteriile Alexandrei si credem ca brandurile noastre sunt complementare.

Cum au decurs lucrurile de la idee pana la colectia-capsula in forma pe care o vedem astazi?

Violette: Ne-a venit ideea cand lucram la noua colectie Bridal. Alexandra era curioasa sa vada schitele si i le-am aratat cu gandul ca poate ma si ajuta sa accesorizez tinutele. Apoi, ne-am gandit ca am putea crea cateva bijuterii special pentru aceasta colectie.
Alexandra: Am folosit elemente care se regasesc si in colectiile mele, insa am vrut sa le aduc intr-o zona mai speciala. Si eu si Violette iubim perlele, asa ca am stiut din prima ca aceasta va fi directia capsulei. Apoi, cu schitele rochiilor in fata, am hotarat care vor fi cele mai potrivite bijuterii pentru fiecare tinuta. 80% din capsula a fost creata in momentul in care am vazut schitele RAQUETTE pentru prima data. As putea asocia colaborarea noastra cu un puzzle in care toate elementele s-au asezat perfect la locul lor.

Rochia AMOUREUX

Colierul AMOUR

Piesele RAQUETTE Bridal si bijuteriile capsulei au atribute comune. Ce cuvinte ati alege voi pentru a le descrie?

Violette: Minimaliste, pure, timeless.
Alexandra: Cool, versatile, jucause.

Perlele sunt emblematice pentru accesoriile realizate de tine, Alexandra, cum te inspira ele?

Alexandra: De fapt, perlele sunt o provocare pentru mine. Mi-au placut dintotdeauna, insa nu in variantele de bijuterii clasice. Mi-am propus inca de la inceput sa le scot din zona aceea foarte rigida si sa le transform in accesorii cool, pe care sa le poti purta day to night.

Colierul ANGE

Salopeta CHARLOTTE

Salopeta CHARLOTTE

Daca ar trebui sa numesc o singura piesa favorita din fiecare colectie, as spune, pe de-o parte, rochia cu buline si, pe de alta parte, colierul AMOUR. Voi?

Dana si Violette: Colierul ANGE si salopeta CHARLOTTE.
Alexandra: Colierul TO THE SEA si rochia BOHEMIAN RHAPSODY.

Colierul TO THE SEA

Rochia BOHEMIAN RHAPSODY

Ati gandit colaborarea ca pe un proiect punctual sau luati in calcul sa continuati cu alte colectii pe viitor?

Alexandra, Dana si Violette: Ne place mult ce a iesit, insa vedem ce idei ne mai vin pe parcurs.

Colierul HENRI

…

Bijuteriile Bridal din colectia-capsula RAQUETTE x ALEXANDRA CASPRUF Jewelry sunt disponibile pe www.raquette.co, www.alexandracaspruf.com si in RAQUETTE Store din Bucuresti (Aleea Alexandru 46) si Chisinau (strada M. Kogalniceanu 54).

Fotografii: Dana Banana & Team

The post RAQUETTE x ALEXANDRA CASPRUF Jewelry. Despre colectia lor de bijuterii Bridal. appeared first on Petocuri.

Ioana Boros s-a nascut la Bistrita si, in prezent, locuieste la Cluj. Din 2008, cand a absolvit Facultatea de Arte si Design din Cluj-Napoca, si pana in 2016, a lucrat la cateva proiecte personale si a colaborat, mai multi ani, cu un brand romanesc din industria modei.

Am invitat-o sa imi povesteasca mai multe despre cum s-a conturat Daring Trash in forma pe care o are astazi, dar si despre pasiunea ei pentru arta. Stiam deja ca Ioana a participat la editia Barcelona International Gallery (BIG) Awards 2018, o expozitie organizata, toamna trecuta, de CAGE Gallery din Barcelona si ca se regaseste printre artistii expozitiei Abstract Mind 2019, care va fi gazduita, in primavara, de CICA Museum din Coreea de Sud. Cu ocazia acestui interviu, am aflat si ca aceste doua realizari i-au dat, pe de-o parte, mai multa incredere si, pe de alta parte, au contribuit la promovarea lucrarilor ei.

Povestea Daring Trash a inceput cu o perioada de documentare despre printuri si ilustratie, de-a lungul careia Ioana Boros a inteles ce poate si ce nu poate realiza inca. „Mi-a placut aceasta idee de print si am hotarat sa imi fac propriul brand, cu scopul de a imprima, in totalitate, materialul cu pattern-uri create de mine. Acest procedeu s-a dovedit a fi destul de costisitor si, atunci, am ales sa incep prin a imprima ilustratii de dimensiuni mai mici – ceea ce fac in prezent – cu gandul de a nu renunta la scopul propus.”

Alaturi de imprimeuri, simplitatea este un alt element care defineste proiectul Daring Trash. Un tricou alb sau negru, o rochie-tricou sau un hanorac nu se demodeaza. Sunt piese minimaliste, usor de purtat si de integrat in garderoba, cu ilustratii care, desi deloc ostentative, iti capteaza usor atentia. In plus, asa cum spune ea: „Produsele Daring Trash sunt realizate in Cluj, manual. Nu cumpar tricourile gata facute, cumpar materialele si ma straduiesc sa fie de cea mai buna calitate. Toate etapele se desfasoara in firma, incepand de la ideea de print, tipare, croi, coasere pana la produsul finit.”

Sentimentul pe care l-am avut ca Ioana Boros se distanteaza de tendintele din moda mi-a fost confirmat de cuvintele ei. Nu impartaseste ideea trendurilor, pe care le considera superficiale si uniformizatoare. „Cred ca trebuie sa continuam sa fim noi insine – chiar daca asta inseamna sa fim diferiti – pentru a ne pastra originalitatea.”

De altfel, si numele Daring Trash s-a cristalizat tot in urma unei alegeri de a merge impotriva curentului. Cand a observat ca sunt anumite lucruri carora oamenii nu le acorda atentie, si-a propus sa faca exact invers. S-a aplecat asupra lor sa le studieze si spune ea: „Am constatat ca si ele sunt la fel de importante si ascund la fel de multa munca si efort creativ. Ca sa fiu mai explicita, o plasa alba mototolita, aruncata in strada, este la fel de importanta ca o plasa alba, afisata intr-o vitrina.” Prima fotografie de pe contul de Instagram al brandului ilustreaza tocmai o plasa din hartie alba, mototolita.

Arta si designul au pasionat-o de cand era mica si, acum, ele reprezinta mai mult decat simple pasiuni. Sunt „o ocupatie si o forma de exprimare artistica, libera”. In ceea ce priveste ilustratiile care devin imprimeuri, acestea sunt concepute de ea special pentru produsele respective. O alta caracteristica a lor este faptul ca sunt adesea monocrome, in contrast cu celelalte lucrari realizate de Ioana Boros, care sunt multicolore.

Despre stilul ei, spune ca: „A evoluat treptat, prin multa munca si documentare. Apreciez ca, fata de ceea ce lucram in 2016, acum, in 2019, stilul meu a evoluat foarte mult. Tot ceea ce vreau sa sugerez prin lucrarile mele, fie ca e vorba de idei, emotii, sentimente, exprim prin forma, culoare si contraste. Ca tehnica, folosesc atat metodele traditionale, cat si pe cele moderne, digitale.”

Am fost curioasa cum se intampla cu inspiratia: vine ea mai des sau trebuie sa o caute? „Ne gasim, cumva, una pe alta,” a raspuns ea. „In arta, ma inspira, uneori, Kumi Sugai, Ikko Tanaka, Yayoi Kusama, alteori, Geta Bratescu, depinde… Imi plac, iarasi, foarte mult cei de la Memphis Milano, iar, pe partea de moda, inspiratia mea definitiva sunt Yohji Yamamoto si Rei Kawakubo (Comme des Garcons).”

Dupa un 2018 cu realizari importante pentru ea, cum sunt aparitia in albumul de arta Pictoria Vol. 2 – The Best Contemporary Illustrators Worldwide, editat de Capsules Book Australia, si participarea la expozitia de grup de la Barcelona, Ioana Boros a pasit in noul an cu ganduri despre care a preferat sa nu dezvaluie inca nimic: „Am cateva planuri pe 2019, dar, deocamdata, nu le fac publice. Toate la timpul lor.”

Daca vrei sa ramai in contact cu activitatea ei pentru Daring Trash, intra pe site-ul DaringTrash.com, pe pagina de Facebook a brandului si pe contul de Instagram.

Intersection, lucrare ce va fi expusa la CICA Museum din Coreea de Sud

Joy, lucrare ce a fost expusa la CAGE Gallery Barcelona

Schita Nova

Lucrarea Unknown Flower

Lucrarea Wall No. 21

Fotografii: cu amabilitatea Ioanei Boros

The post Ioana Boros de la Daring Trash. La intersectia dintre design & arta. appeared first on Petocuri.

Despre cum a decurs proiectul, le-am rugat sa-mi povesteasca mai multe pe Alexandra si pe Alexia si iata ce am aflat:

Cum s-a conturat ideea de a dezvolta un proiect impreuna?

Alexandra (Molcush): O stiam pe Alexia de ceva vreme datorita desenelor pe care le facea. Apoi, mereu mi-am dorit sa lucrez cu tesaturi care au o poveste a lor. Asa ca, undeva prin iunie anul trecut, am zis sa o scot pe Alexia la o cafea si sa vorbim putin, sa ne cunoastem, sa vedem daca se leaga ceva. Ce a urmat apoi a fost tare fain! Dupa ce ne-am „expus” domeniul de expertiza, am inceput amandoua sa ne imaginam tot felul de produse care sa combine picturile ei cu tehnicile de accesorizare pe care le cunosc. A fost „pretty wow” momentul, pentru ca nu ne mai opream din cate idei aveam. La a doua intalnire, am zis sa revenim putin cu picioarele pe pamant si sa incepem de undeva, de la cateva produse basic, utile, dar in jurul carora sa poti tese o poveste intreaga.

Cum au decurs lucrurile din momentul in care ati luat decizia de a colabora pana la finalizarea proiectului SOMNmic? Ati stiut de la inceput ce forma doriti sa ia acesta sau ea s-a modificat pe parcurs?

Alexia: Lucrul la ceea ce a devenit SOMNmic a luat ceva timp. Nu numai pentru ca a durat o vesnicie si jumatate pentru a alege si a testa materialele (a fost o provocare pentru noi sa gasim formula perfecta), dar si pentru ca o colaborare, din punctul nostru de vedere, implica si un soi de prietenie si incredere. Noi am crescut timp de 6 luni odata cu cele trei povesti cusute si ilustrate, iar lucrurile care cresc constant sufera si tot soiul de modificari. Dupa luni bune, am ajuns la formula dorita pe toate planurile, iar asta nu are decat sa aduca alte proiecte cel putin la fel de interesante.

Alexandra (Molcush): Cu noi doua, lucrurile se modifica in mod constant, dar imi place ca mereu ii inspre mai bine!

Am vazut ca ilustratiile imprimate pe paturi si perne prezinta si cateva detalii brodate. Povestiti-mi, in cateva cuvinte, despre cum sunt realizate produsele?

Alexandra (Molcush): Alexia si detaliile din desenele ei – never ending story! Asta mi-am dorit de la inceput – povesti pe care eu sa ma pot juca! Cred ca, atunci cand vorbesti de produse home deco, este foarte important sa lucrezi cu tesaturi naturale, placute la atingere, care sa te faca sa te simti acasa. Este cu atat mai fain cand simti si texturi, cred ca energia elementelor pictate este mult mai mare atunci cand este 3D. Am ales sa hiperbolizez anumite elemente ca experienta sa fie completa – atat vizual cat si tactil!

Colaborarile aduc impreuna universuri si abordari creative diferite si devin o oportunitate de a inspira si de a fi inspirat. Cum a fost experienta pentru voi si ce ati apreciat cel mai mult la aceasta colaborare?

Alexia: A fost interesant modul in care s-au imbinat mediile de lucru si cum au fuzionat in final. Nu cred ca putem pune degetul pe ceva anume, faptul ca a existat si ca exista intelegere si sentimentul de colaborare pe de-a-ntregul, cred ca este mai mult decat suficient. Asa aventuri n-au cum sa se incheie bine daca oamenii care pleaca in calatorie nu-s oameni faini si dedicati. Noi suntem doua workaholice si ne intelegem una pe cealalta.

Ce feedback ati primit dupa lansarea proiectului?

Alexia: Noi am cam asteptat cu sufletul la gura ca oamenii sa isi primeasca produsele, asa ca am fost intr-o fericire continua de cand am inceput sa primim fotografii cu pernele sau paturicile in casele lor.

Alexandra (Molcush): Avem cateva produse cu stoc zero si asteptam materialul pentru a putea livra si restul comenzilor. Eu ma bucur enorm ca oamenii au reactionat asa de fain! Ma bucur si mai mult cand vad ca isi doresc produse facute local, vor design autohton!

Produsele SOMNmic sunt despre a visa nu doar cu ochii inchisi, ci si cu ei larg deschisi. Le gasesti atat pe site-ul Alexandrei, adica pe molcush.ro, cat si pe site-ul Alexiei, alexiaudriste.ro. Pe langa perne si paturi, sunt gazduite pana ajung la casele lor si o serie de printuri ale ilustratiilor. Sunt curioasa cu ce ne vor surprinde ele pe viitor, pentru ca la intrebarea daca vor urma si ale proiecte dezvoltate impreuna, am primit un „Da! Cu siguranta, da!„, la unison.

Foto: molcush.ro & alexiaudriste.ro

The post Un SOMNmic cusut de Molcush si ilustrat de Alexia Udriste appeared first on Petocuri.