Umor si activism pe scena de stand-up comedy

Ali Wong, Taylor Tomlinson, Wanda Sykes si Hannah Gadsby m-au influentat sa privesc stand-up comedy-ul cu alti ochi… Nu de putine ori cu ei in lacrimi de ras, dar si cu vulnerabilitate, empatie si speranta pentru o lume mai buna. Interactiunea mea cu stand-up comedy-ul a inceput cu stangul. In urma cu multi ani, sa fie vreo 15, am mers la un show intr-un local din Bucuresti. Nu mai tin minte cine a urcat pe scena, dar stiu ca nu am rezonat cu genul de umor ascultat. Se poate ca experienta mea din acea seara sa nu fi fost reprezentativa pentru peisajul stand-up-ului, doar ca nu am simtit curiozitatea de a afla exact ce si cum. Lucrurile s-au schimbat relativ recent cand am intalnit abordari ce calibreaza umorul din experientele pe care viata ni le aduce in cale, fara a-l forta sa fie si unde nu e. Mai mult decat atat, temele de discutie incluse in show-uri, de la inegalitate de gen, la rasism, homofobie, sanatate mintala, maternitate, relatia cu familia sau relatiile de cuplu, creioneaza – uneori pe alocuri, alteori in intregime - o forma de stand-up comedy activist. Poate ti se intampla si tie, dupa un serial care iti place mult, sa nu mai ai un timp rabdarea necesara pentru a te aventura intr-o noua poveste. In urma cu niste luni bune, ma aflam tocmai intr-o astfel ...

(Re)intalnire cu marea

Aveam putin peste 18 ani cand am mers pentru prima oara in Bognor Regis, un mic oras din Anglia, situat pe litoralul Canalului Manecii. Desi a trecut ceva timp de atunci, amintirea primei intalniri cu marea de acolo nu si-a pierdut claritatea detaliilor. Poate si pentru ca aceasta a decurs cu totul neasteptat.

Era deja intuneric afara, insa nu am avut rabdare sa mai astept dupa soare pana a doua zi. Cand am ajuns pe faleza, surpriza! Nu am reusit sa vad nimic mai mult decat o mare de intuneric in care nu am indraznit sa pasesc, chiar daca sunetul valurilor ma anunta ca e in regula. Apa doar s-a retras cateva zeci de metri. Cum efectele mareei nu sunt atat de evidente pe litoralul nostru, fenomenul m-a fascinat cu adevarat abia in acel moment.

M-am intors in urmatoarea zi si, de atunci, cu fiecare ocazie pe care mi-a oferit-o perioada in care am locuit acolo. Am scris scrisori catre cei dragi, asezata pe pietrisul in nuante de caramiziu. Am umplut cu povesti, rasete si cugetari plimbarile alaturi de colegi si prieteni. Am pedalat pe bicicleta impotriva brizei. Am mers cu rolele dintr-o parte in alta a falezei, fara sa conteze ca nu stiu sa pun frana. Am inotat in mare, desi afara erau maximum 17 grade, insa caldura nu parea sa mai vina inainte de plecarea mea.

Locurile preferate gazduiesc cele mai frumoase amintiri si oameni dragi la care sa revii. In februarie, mi-am petrecut o singura zi in Bognor Regis. Totul s-a petrecut ca un vis chiar inainte de a te trezi dimineata: o multime de intamplari derulate intr-un timp foarte scurt. Mi-am revazut prietenii, acei prieteni cu care, desi nu te-ai mai vazut de ani de zile, vorbesti de parca ultima conversatie a voastra fata in fata a fost ieri.

Si da. Am pasit din nou pe nisipul ud, deasupra caruia cu cateva ore inainte se intindea marea. O experienta care inca imi creeaza senzatia de magie. In ciuda unei prognoze meteo descurajante, am avut noroc de o vreme perfecta. Jocul soarelui cu norii si cu marea mi-a oferit peisaje cu texturi si culori impresionante. Dintr-un anumit unghi, apa parea metalica. Din altul, era compusa din degradeuri pastelate de verde, mov si albastru. De data aceasta, am surprins intalnirea intr-o multime de imagini. Aici sunt o parte dintre ele.

Fotografii: Ioana Lovin – arhiva personala