INSPIRATIE

Dries Van Noten fara Dries...

Dries Van Noten se retrage de la conducerea casei de moda…

INTERVIU

Magia Zanelor de dupa usa...

Magia Zanelor incepe in fata unei usi fermecate, un loc in…

INSPIRATIE

Premiile Oscar 2024. Momente pe...

Cateva ganduri despre premii si discursuri, tinute de pe covorul rosu…

INSPIRATIE

Pat McGrath. Cand o make-up...

E surprinzator cand numele unui make-up artist rasuna la fel de…

HOT TREND

Cerceii statement

Elementele cu care rezonez pe deplin la evenimentele dedicate modei alcatuiesc…

EDITOR'S CHOICE

Love is Chance

Iubesc cuvintele. Si le respect. Sunt foarte atenta si precauta cu…

CATWALK

10 rochii haute couture SS...

Am ales cate o rochie din colectiile haute-couture semnate de zece…

Inspiratie

Umor si activism pe scena de stand-up comedy

Ali Wong, Taylor Tomlinson, Wanda Sykes si Hannah Gadsby m-au influentat sa privesc stand-up comedy-ul cu alti ochi… Nu de putine ori cu ei in lacrimi de ras, dar si cu vulnerabilitate, empatie si speranta pentru o lume mai buna. Interactiunea mea cu stand-up comedy-ul a inceput cu stangul. In urma cu multi ani, sa fie vreo 15, am mers la un show intr-un local din Bucuresti. Nu mai tin minte cine a urcat pe scena, dar stiu ca nu am rezonat cu genul de umor ascultat. Se poate ca experienta mea din acea seara sa nu fi fost reprezentativa pentru peisajul stand-up-ului, doar ca nu am simtit curiozitatea de a afla exact ce si cum. Lucrurile s-au schimbat relativ recent cand am intalnit abordari ce calibreaza umorul din experientele pe care viata ni le aduce in cale, fara a-l forta sa fie si unde nu e. Mai mult decat atat, temele de discutie incluse in show-uri, de la inegalitate de gen, la rasism, homofobie, sanatate mintala, maternitate, relatia cu familia sau relatiile de cuplu, creioneaza – uneori pe alocuri, alteori in intregime - o forma de stand-up comedy activist. Poate ti se intampla si tie, dupa un serial care iti place mult, sa nu mai ai un timp rabdarea necesara pentru a te aventura intr-o noua poveste. In urma cu niste luni bune, ma aflam tocmai intr-o astfel ...

Inapoi Inainte

Cum sa ai un somn mai odihnitor

Intr-o lume a vitezei si a lipsei cronice de timp, preocuparea pentru somn este din ce in ce mai redusa. Oamenii par sa se intrebe mai degraba cum sa reziste cu cat mai putin somn, decat in ce fel isi pot imbunatati timpul si calitatea de odihna. Pe cat de dificil este de acceptat faptul ca randamentul si eficienta activitatilor noastre diverse depind mult de 'timpul pierdut dormind', pe atat este de adevarat.

Fiecare dintre noi dispune de propriul reglator al somnului, care depinde in mod direct de programul odihnei nocturne si de masura in care acesta este sau nu satisfacator pentru noi. Atunci cand nu dormim suficient pe parcursul unor perioade semnificative, acest reglator ne transmite informatia prin intermediul unor stari de oboseala, amorteala si somnolenta. Astfel, deficitul de somn ajunge sa ne afecteze abilitatea de a fi activi si alerti, esentiala indiferent de activitate, fie ca e vorba de invatatura sau munca. Tot din cauza deficitului de somn apar stari de nervozitate, treceri de la o stare la alta, hipersensibilitate emotionala, letargie, acestea putand avea efecte neplacute in randul interactiunilor sociale: in familie, in cercul de prieteni sau la serviciu. Efortul suplimentar depus pentru a ne concentra asupra activitatilor de zi cu zi devine cu atat mai obositor si ne rapeste adesea bucuria sau satisfactia unui succes.

In acest context, iata ce poti face pentru a preveni sau trata deficitul de somn si pentru obtinerea unui obicei sanatos de odihna:

  • Timpul optim de somn variaza de la o persoana la alta. S-a constatat insa ca mai degraba somnul prelungit de noapte este cel care scade deficitul de somn. Desi un pui de somn „furat” in timpul zilei poate ajuta la recapatarea tonusului, el nu ajuta pe termen lung. In general, un somn de 8 ore este considerat satisfacator, insa trebuie sa tii cont de propria ta fiziologie. Fie ca esti mai degraba o persoana care se odihneste dupa 6-7 ore de somn, fie ca ai nevoie in general de mai mult de 8 ore, respecta programul potrivit propriului tau organism.
  • O rutina alimentara sanatoasa, fara mese ratate sau prea imbelsugate, insotita de exercitiu fizic te va ajuta in stabilirea si respectarea unui program de somn odihnitor.
  • Tine cont de activitatile care te mentin intr-o stare de alerta si evita-le in preajma orei de somn. Fie ca este vorba de munca suplimentara, de iesirile cu prietenii sau de sport, tine cont de efectul pe care il au asupra ta si mai degraba acorda-ti un interval de timp dedicat activitatilor recreatoare si cu implicare minima inaintea somnului. Savureaza un ceai aromat, bucura-te de cateva pagini de carte sau de o baie relaxanta. Acestea sunt detalii care te vor ajuta sa „te scoti din priza” fara a simti ca depui un efort in acest sens.
  • Ingrijeste-te in egala masura de spatiul in care te odihnesti. Un dormitor prea luminat, fara reglatoare de lumina sau draperii, iti poate intrerupe sau impiedica somnul. De asemenea, prezenta unui televizor in incapere iti poate dezvolta obiceiul de a urmari diverse emisiuni inainte de a adormi, iar acest lucru poate conduce rapid la insomnii sau tulburari de somn (conditionarea acestuia de prezenta zgomotelor, ceea ce afecteaza implicit calitatea odihnei). Un alt element disturbator este ceasul, care fie ticaie nesuferit, fie palpaie luminos, si-ti poate intrerupe starea de relaxare de dinaintea adormirii cu ganduri care masoara timpul de odihna ramas. Alarma de care ai nevoie pentru a te trezi poate fi lasata si mai departe de pat, asigurand astfel atat imposibilitatea verificarii ceasului in timpul noptii, cat si trezirea, prin efortul de a ajunge la ea si a o opri.

Pana la urma, deficitul de somn, ca multe alte „datorii” fiziologice, nu poate fi recuperat de pe o zi pe alta. Ca si in cazul unei diete, este mai degraba eficienta dobandirea unui nou obicei care acorda importanta odihnei, decat alternanta dintre perioadele cu somn indestulator si cele in care acesta este insuficient.

Articol realizat de Laura Constantinescu, psiholog

Foto: Hepta.ro

PUBLISHED ON 18.03.2014

more in Newsroom